Cand ne referim la perioada interbelica, gandul ne duce catre acea viata boema, tihnita, cand oamenii de toate varstele, indiferent de conditia sociala, frecventau cu placere parcurile si gradinile publice, restaurantele si terasele atragatoare, unde, alaturi de familie sau prieteni, se putea asculta o muzica melodioasa, romantica, buna pentru desfatare si incarcarea bateriilor spirituale.
Muzica intebelica vocal si instrumentala intruchipa o gama variata de genuri artistice de revista, de la music-hall la cea de cafe-concert, tangouri, valsuri, romante si pana la cea de petrecere si voie buna, satisfacand toate gusturile, pretentiile si buzunarele.
Mai-marii restaurantelor, cafenelelor si teatrelor faceau eforturi considerabile pentru a-i avea in ograda lor pe renumitii artisti ai vremii, de prestatiile carora depindea succesul afacerii lor. Cantareti reputati precum Maria Tanase, Elena Zamora, Cristian Vasile, Jean Moscopol, Titi Botez, Zavaidoc, Petre Alexandru si altii evoluau in vestite locaruri precum “Capsa”, “Continental”, Äro” etc. si la terasele de revista “Carabus” si “Alhambra-Excelsior”, repurtand succese rasunatoare iar compozitorii le incredintau creatiile lor, spre a le aduce in inma publicului. Dintre cei mai prolifici autori de slagare din perioada Interbelica ii amintim pe Ionel Fernic, Henry Malineanu, Gherase Dendrino, Nicolae Kirculescu, Claude Romano, Ion Vasilescu etc. ale caror melodii nemuritoare se canta si azi cu mare succes.
Cine nu cunoaste si nu fredoneaza si astazi, slagare de neuitat ale perioadei interbelice precum Ïubesc Femeia”, “Vrei sa ne intalnim sambata seara”, “Sub balcon eu ti-am cantat o serenada”, “Ionel, Ionelule”, “Morarita”, “Pe bolta cand apare luna”, “Fetite din Bucuresti” etc, care starnesc ropote de aplauze in orice interpretare?
unul dintre cele ma mari slagare al tuturor timpurilor “Zaraza”, nu e o melodie autohtona, ci tangou uruguaian (compus in 1929 de Benjamin Tagle Lara), dar care in versiunea romaneasca, realizata de Cristian Vasile a depasit originalul. Legenda frumoasei fFlorarese/prostituate (Zaraza) ucisa din motive pasionale a provocat numeroase comentarii in epoca si a inspirat multe povesti, gustate de publicul amator de mister si suspans, insa nu ar fi fost atat de apreciata in lipsa cantecului si a versului.
Marii cantareti, instrumentalistii si orchestre ale timpului, afirmati in localuri si consacrati la teatre si la radio, au ramas in memoria publica gratie discurilor si inregistrarilor din epoca. Casele de discuri internationale luptandu-se spre a-i avea in exclusivitate. Bucuria lor de a canta era aceeasi indiferent ca evoluau pe marile scene ale lumii sau in restaurante modeste de periferie, unde aveau si posibilitatea de a-si verifica popularitatea,
Inegalabila Maria Tanase supranumita “Pasarea Maiastra”, afirma adesea ca “marii artisti dau masura valorii lor in carciumi si bodegi, unde consumatorul dezinhibat vine, asculta si plateste, iar daca ii place, aplauda si ovationeaza, iar daca nu, huiduie. Iar pentru un artist adevarat aplauzele si iubirea publicului sun mai presus de orice, chiar si de bani, oricat de multi ar fi acestia!”.
Norii negri ai celui de-al doilea razboi modial au intunecat viata culturala romaneasca, dar nu ai suprimat-o, la teatrele de revista jucandu-se in continuare spectacole cu muzica romaneasca de calitate. In bombardamentul din 4 aprilie 1944 asupra Capitalei a pierit Vasile Vasilache, talentatul compozitor si actor in celebrul cuplu comic “Stroe si Vasilache”.
Dupa instaurarea comunismului si inasprirea cenzurii politice, muzica din perioada interbelica a intrat intr-un nemeritat con de umbra, ce a dainuit multi ani, duioasa melodie de dragoste cu parfum de nostalgie si poveste a fost inlocuita c ritmuri noi, revolutionare, ptriotarde, de slava a partidului si conducatorului, astfel ca, pe la sfarsitul anilor ’80, rar se mai auzea.
Dupa revolutia din Decembrie 1989, ca urmare a dezvoltarii tehnicii audio si accesului neingradit al romanilor la informatie, muzica de odinioara a inceput sa revina in atentia publicului. Asta si datorita unor oameni de bine din presa care au mediatizat-o, din teatru, sau de la casele de discuri care au reeditat-o.
Citandu-l pe maestrul Octaviam Ursulescu, implicat activ recuperarea si promovarea muzicii in “Micul Paris”, subsriem ca “aceasta reprezinta istoria noastra si face parte din patrimoniul national, fiind o datorie de onoare a generatiilor mai incaruntite de a o promova si a o face cunoscuta indeosebi tinerilor”, ca o alternativa benefica de petrecere a timpului liber fara calculator, telefon sau televizor, asa cum se distrau pe vremuri bunicii nostri dragi.
