Sumar
Taxi este o trupa romaneasca de pop-rock. Trupa a fost fondata în 1999 si în prezent este compusa din Dan Teodorescu, Mugurel Coman, Kerezsi Csongor, Vicky Avanu, Carla Iliasi, Sebastian Macovei si Alin Paun.
Taxi a reprezentat în 2000 Romania la Eurovision cu cantecul Luna si a obtinut locul 17.
S-a înfiintat pe 13 martie 1999, în Bucuresti.
Dan Teodorescu – compozitor, textier, vocalist si lider al trupei – l-a recrutat initial pe Adrian Bortun, cu care mai cantase în trupa Altceva. Bortun l-a cooptat pe fostul sau coleg de trupa de la Sarmalele Reci, Andrei Barbulescu, iar Dan l-a adus pe George Patranoiu. Astfel s-a format trupa Taxi.
Primul cantec de succes al trupei a fost Criogenia salveaza Romania, care a adus fani chiar si printre membrii clasei politice romane. Tot în 1999 trupa a lansat albumul de debut intitulat “Jumatate de album”.
La scurt timp dupa aceea, plecarea lui Andrei Barbulescu a lasat loc unui nou membru, tobosarul Lucian Cioarga, iar în aceasta noua formula grupul Taxi a participat la concursul Eurovision din anul 2000 – cu piesa Luna –, obtinand locul 17. Desi a fost cea mai buna clasare a Romaniei de pana atunci, membrii trupei nu au fost multumiti si au compus un cantec ironic la adresa acestui concurs, pe care l-au numit E.B.U. – European Broadcasting Union.
În luna martie 2000 au fost lansate piesele Doi zero zero zero si Jumatatea mea. Acestea au fost apoi lansate pe albumul Trag un claxon, aparut pe 21 iulie 2000. Au urmat si alte hituri, precum Comunitaru’ – melodie care facea referire la cainii vagabonzi adunati în perioada respectiva de pe strazile Bucurestiului si ulterior eutanasiati. În 2001 a iesit pe piata albumul Americanofonia, acesta fiind si titlul unui cantec despre abundenta expresiilor americane intrare în limba romana. Elementele sociale si ironia se regasesc si în urmatoarele albume ale trupei: De cursa lunga (2002), C (2003) si Politica (2004).
Albumul Politica a aparut chiar în timpul campaniei electorale din 2004, un material satiric ce contine piesele Aici sunt banii Dumneavoastra, Noi cu cine votam, Domnule Fost sau Situatia din tara.
În 2007 apare albumul Romantica, acesta cuprinzand douasprezece piese de dragoste, cu numeroase colaborari: Cheloo, Dax, Mihaela Radulescu, Melania Medeleanu, Adelin Petrisor si Cristian Gretcu. Pentru videoclipul melodiei Dragostea ca o pereche de pantofi, designerul Mihai Albu a creat special o pereche de pantofi unicat, care apar si pe coperta albumului. Printre celelalte melodii incluse în Romantica se regasesc si Te caut în toate femeile, Stelele care cad, Ploaia pe mare sau Învata-ma sa iubesc.
Din 2009 încoace, Taxi a lansat si alte piese, precum Probleme de memorie – o melodie „aniversara”, celebrand cei 10 ani ai trupei –, Adrenalina, Niste raspunsuri, E criza si Citez din Tupac.
Albumul Cele doua cuvinte, a fost lansat în 2011. Cantecul ce da si numele albumului a avut parte de un videoclip inedit, în care 26 de barbati celebri din Romania se lupta cu greutatea rostirii a doua cuvinte. Cele doua cuvinte au avut un asemenea succes, încat melodia a fost tradusa în mai multe limbi, înregistrata si cantata de artisti din Moldova, Polonia si chiar Suedia. Pornind de la aceasta melodie s-a nascut si proiectul Those three words (thosethreewords-project.com), prin care oricine îsi poate înregistra propria versiune a cantecului si îl poate trimite apoi persoanei iubite.
În 2014 a fost lansat albumul “15”, album care a marcat cei 15 ani de existenta a trupei.
În 2019, la 20 de ani de la înfiintare, Taxi a lansat dublul album “20”.
Membri
- Dan Teodorescu, (compozitor, textier, voce, chitara acustica), 1999 – prezent
- Kerezsi Csongor (bas), 2009 – prezent
- Mugurel Coman (clape), 2006 – prezent
- Vicky Avanu (voce), 2005 – prezent
- Carla Iliasi (voce) 2020 – prezent
- Sebastian Macovei (tobe), 2021 – prezent
- Alin Paun (chitara), 2019 – prezent
- Lucian Cioarga (tobe), decembrie 1999 – februarie 2003
- George (a.k.a. Georgica or GXG) Patranoiu (chitara solo), decembrie 1999 – ianuarie 2006
- Andrei Barbulescu (tobe), martie – noiembrie 1999, februarie 2003 – iunie 2006
- Adrian Bortun (chitara bas), 1999 – 2009
- Cantemir Neacsu (chitara solo), 2006 – 2018
- Darius Neagu (tobe), 2006 – 2018
- Daria Corbu (voce), 2013 – 2020