Archspire

Trupa Archspire este de-a dreptul absurdă. Titani ai death metal-ului cu o nevoie insațiabilă de viteză, „vandalii” din Vancouver au setat noi standarde pentru brutalitate și tehnică încă din 2009. Reputația lor înfricoșătoare îi precede, lovind ca un tren marfar scăpat de sub control care spulberă un supermarket.

În timp ce multe trupe de extrem metal pretind că sunt incredibil de rapide, doar Archspire a transformat această intensitate neverosimilă într-o virtute durabilă. Dacă vrei death metal care să-ți provoace o comoție de fiecare dată, albume precum Relentless Mutation (2017) și Bleed the Future (2021) sunt repere de neegalat. Marele lor avantaj față de competiție este că talentul lor componistic depășește simplul act de a fi mai rapizi decât toți ceilalți. Archspire scrie piese death metal excelente, în care melodia, structura și atmosfera au o greutate egală, transformând cvintetul într-o forță devastatoare și fără egal.

🥁 Un Nou Capitol, Un Nou „Spencer”

Între ultimul album și acest nou material intitulat ironic, membrii fondatori Dean Lamb, Tobi Morelli și Oliver Rae Aleron au avut sarcina deloc de invidiat de a găsi un înlocuitor pentru toboșarul Spencer Prewett. Deși tehnica la tobe a evoluat exponențial, nu există mulți oameni capabili să execute live, cu consistență, piese preferate de fani precum „Drone Corpse Aviator”.

Amuzant este că Archspire nu doar că a găsit omul potrivit, dar a găsit pe cineva cu același prenume, ceea ce probabil a făcut tranziția mult mai ușoară. Spencer Moore este noua furtună de membre din spatele setului de tobe, iar Too Fast to Die este o declarație de intenție uluitoare. În loc să-i ofere noului coleg o introducere blândă, canadienii au compus unele dintre cele mai ridicol de rapide piese de până acum. Moore este un adevărat viscol uman de blastbeat-uri și, judecând după acest album, un supraom. Să sperăm doar că își ia vitaminele.

🎸 Complexitate, Detalii și Piese de Rezistență

Deveniți independenți și motivați să se ridice la nivelul propriei reputații terifiante, membrii trupei au invocat un al cincilea album de studio care maximizează atât obsesia lor pentru viteză, cât și eficiența pieselor. Deși este predat la accelerație maximă pe aproape toate cele 39 de minute ale sale, Too Fast to Die oferă mult mai mult decât o performanță atletică.

• „Liminal Cypher”: Piesa de deschidere abundă în melodii euforice și o dinamică precisă, oferindu-i solistului turbo-încărcat Aleron un fundal care alternează constant între brutalitate totală și devieri pline de groove.
• „Red Goliath” și „Limb Of Leviticus”: Sunt chiar mai uluitoare decât materialele anterioare, etalând o abordare mai sofisticată a aranjamentelor și o obsesie meticuloasă pentru detalii.
• „Carrion Ladder” și „Deadbolt the Backward”: Se evidențiază clar de la primele ascultări, dar nu există absolut niciun moment pe disc care să nu te facă să strigi brusc: „What the actual FUCK!”

Deși o piesă precum „The Vessel” este incontestabil de nebunească și zdrobitoare, complexitatea și virtuozitatea nu sunt niciodată exagerate sau transformate în singurul punct de atracție. Albumul este o demonstrație de forță îndrăzneață: intermitent progresiv, bizar de ușor de digerat și impecabil din punct de vedere sonor.

🚀 Un Crescendo Barbar și Fără Limite

Totul atinge un crescendo de barbarie frenetică, dar plină de finețe, pe piesa de titlu care închide discul. Atingând tempouri care în trecut erau posibile doar cu tobe programate, Moore este motorul încins care propulsează totul, în timp ce restul trupei reușește cumva să țină pasul. Rezultatul seamănă cu a fi aruncat într-o ploaie de gloanțe de mitralieră în timp ce ai un motor cu reacție prins de spate.

Vocile lui Aleron sunt o abominație staccato, munca la chitară a lui Lamb și Morelli este genial de insondabilă, iar contribuțiile basistului Jared Smith sunt executate cu o precizie amețitoare. Too Fast to Die întinde death metal-ul până la cele mai deranjate limite exterioare, dar o face cu extrem de multă culoare, caracter și inteligență. Muzica atât de extremă nu ar trebui să fie atât de ușor de ascultat, dar Archspire a reușit, din nou, imposibilul. Prea rapizi? Să fim serioși.

Nota: 8.3