Poppy
Empty Hands
Metal
• 23 Jan 2026
🥀 Poppy: „Empty Hands” – Între Metalcore Modern și Pierderea Experimentului
Poppy revine cu Empty Hands, un album care confirmă noua ei direcție în zona metalcore, dar care ridică semne de întrebare despre dorința ei de a mai experimenta așa cum o făcea odinioară.
🔄 Evoluția de la Hyperpop la „Fishcore”
Drumul lui Poppy a fost spectaculos: de la ciudățeniile hyperpop din „X”, la mixul industrial din Choke și scufundarea totală în heavy cu I Disagree.
- Era Conformității? După succesul albumului Negative Spaces (2024), Poppy pare să se fi stabilit într-un stil „safe” de metalcore modern, modelat de producătorul Jordan Fish.
🔍 Analiza Albumului: Puncte Forte și Slăbiciuni
Albumul are un parcurs mixt, pendulând între momente previzibile și explozii de brutalitate:
- Deschiderea Blazată: Single-urile „Unravel” și „Guardian” sunt considerate puncte slabe, sunând destul de generic, ca un rock de radio din anii 2000.
- Momente de Agresiune: * „Public Domain”: O fuziune reușită între stilul vechi industrial și noile influențe.
- „Dying To Forget”: O piesă grea, cu un breakdown masiv, amintind de stilul trupelor Knocked Loose sau Architects.
- Vulnerabilitate: „If We’re Following the Light” arată progresul vocal al artistei, fiind o piesă stripped-back, plină de emoție.
🎸 Finalul: Cea mai grea piesă de până acum?
Piesa de titlu, „Empty Hands”, încheie albumul într-o notă surprinzătoare:
- Riff-uri care amintesc de începuturile Bring Me The Horizon.
- Poppy livrează un guttural impresionant la final, marcând probabil cea mai „grea” compoziție din cariera sa.
⚠️ Concluzia Critică
Deși fanii înrăiți vor fi mulțumiți, recenzia subliniază o lipsă de intrigă. Poppy, artista care nu lăsa niciodată să se ghicească ce urmează, pare acum să se „alinieze” contemporanilor săi.
„Să auzi încă un album de metalcore în stilul lui Jordan Fish devine obositor. Empty Hands riscă să se piardă în rândul trupelor care încearcă să imite același sunet.”
NOTA 5.5 / Dezamăgitor; a ales calea sigură și sună „generic”.
Poppy revine cu Empty Hands, un album care confirmă noua ei direcție în zona metalcore, dar care ridică semne de întrebare despre dorința ei de a mai experimenta așa cum o făcea odinioară.
🔄 Evoluția de la Hyperpop la „Fishcore”
Drumul lui Poppy a fost spectaculos: de la ciudățeniile hyperpop din „X”, la mixul industrial din Choke și scufundarea totală în heavy cu I Disagree.
- Era Conformității? După succesul albumului Negative Spaces (2024), Poppy pare să se fi stabilit într-un stil „safe” de metalcore modern, modelat de producătorul Jordan Fish.
🔍 Analiza Albumului: Puncte Forte și Slăbiciuni
Albumul are un parcurs mixt, pendulând între momente previzibile și explozii de brutalitate:
- Deschiderea Blazată: Single-urile „Unravel” și „Guardian” sunt considerate puncte slabe, sunând destul de generic, ca un rock de radio din anii 2000.
- Momente de Agresiune: * „Public Domain”: O fuziune reușită între stilul vechi industrial și noile influențe.
- „Dying To Forget”: O piesă grea, cu un breakdown masiv, amintind de stilul trupelor Knocked Loose sau Architects.
- Vulnerabilitate: „If We’re Following the Light” arată progresul vocal al artistei, fiind o piesă stripped-back, plină de emoție.
🎸 Finalul: Cea mai grea piesă de până acum?
Piesa de titlu, „Empty Hands”, încheie albumul într-o notă surprinzătoare:
- Riff-uri care amintesc de începuturile Bring Me The Horizon.
- Poppy livrează un guttural impresionant la final, marcând probabil cea mai „grea” compoziție din cariera sa.
⚠️ Concluzia Critică
Deși fanii înrăiți vor fi mulțumiți, recenzia subliniază o lipsă de intrigă. Poppy, artista care nu lăsa niciodată să se ghicească ce urmează, pare acum să se „alinieze” contemporanilor săi.
„Să auzi încă un album de metalcore în stilul lui Jordan Fish devine obositor. Empty Hands riscă să se piardă în rândul trupelor care încearcă să imite același sunet.”
NOTA 5.5 / Dezamăgitor; a ales calea sigură și sună „generic”.
