Meniu
Ace of Base

Happy Nation

NOTA 5.9
0 (Aici poți da inimioară)
19 February 1993

Descriere completă

Ah, Ace of Base, acel pilon indispensabil din colecția de dance-pop a oricui a prins începutul anilor '90. Adică, mai exact, acea trupă ale cărei albume se află bine mersi în colecția ta, deși în public te arăți absolut îngrozit și pretinzi că nu ai nicio idee cum au ajuns acolo în primul rând. Adică, nu eu – eu nu am astfel de crize de identitate legat de imaginea mea de colecționar și îmi așez fericit copia albumului „The Sign” chiar alături de frații săi mult mai acceptabili din punct de vedere social.

Pentru că, la urma urmei, ce motiv real de rușine ai avea dacă deții acest disc? Sigur, sună puțin demodat (bine, de fapt sună foarte demodat), iar oricine a trăit în acea perioadă probabil că este încă sătul până peste cap de câteva dintre aceste piese, având în vedere modul agresiv în care radiourile ne-au bombardat cu ele. Prin urmare, intervine Scuza nr. 1: „Păstrez acest material strict ca pe un document istoric și/sau din pură nostalgie.” (Se pare că și alți critici au apelat deja la această teorie).

🏛️ Ritmuri de Club și Umbre Darkwave

Lăsând însă amintirile la o parte, dacă ascultăm acest disc cu o ureche relativ obiectivă, vom observa că acești suedezi au pus la cale o colecție extrem de reușită de piese pop contagioase și extrem de dansabile.

Mai mult, producția muzicală ascunde detalii interesante:

  • Margine Întunecată: Multe dintre linii au o tentă suficient de sumbră pentru a sugera, în mod subtil, că formația a fost un precursor obscur al mișcării darkwave;
  • Reacția Snobilor: Desigur, hipsterii goth ar pufni instantaneu indignați în fața unei asemenea ipoteze scandaloase.

De aici rezultă automat și Scuza nr. 2: „shrug ...Omule, chiar sună destul de bine, ce să zic!”

⚖️ Verdictul: Putea Fi Mult Mai Rău

În concluzie, ca o măsură suplimentară de siguranță pentru momentele în care ești prins în fapt, poți oricând să scoți din mânecă cartea salvatoare a comparației cu alte eșecuri ale epocii.

Așadar, apelăm cu încredere la Scuza nr. 3: „Hei, fii serios, măcar bine că nu e MC Hammer!” Un album extrem de catchy și distractiv, perfect pentru nostalgici!