Sparks
MAD!
0
(Aici poți da inimioară)
23 May 2025
Descriere completă
Dupa cincizeci de ani si înca imposibil de definit, Sparks revin cu MAD!, o clasa de maiestrie ascutita, care schimba genurile, în ceea ce priveste absurditatea si inventia pop, dovedind ca fratii Mael nu au absolut niciun interes sa încetineasca ritmul.
Pana cand majoritatea artistilor ating al saptelea deceniu în muzica, ei îsi finiseaza cofretele si aduna bani din turneele nostalgice. Nu Sparks. Cu MAD!, al 28-lea album de studio si primul pentru Transgressive Records, mereu inventivii frati Mael dovedesc înca o data ca nu au terminat nici pe departe de rescris regulile muzicii pop.
Ron (compozitie, pian, zambet impenetrabil) si Russell (voce, carisma, flaut incredibil de atemporal) Mael au creat lumi muzicale erudite si excentrice de cand Kimono My House a preluat undele radio din Marea Britanie în 1974. Cincizeci de ani mai tarziu, MAD! îi dezvaluie a fi mai perspicace, mai amuzanti si mai ciudati ca niciodata. Daca sunteti în cautarea unor hituri reconditionate sau a unor piese de umplutura de dad-rock, va treceti pieptanul prin mustata gresita.
Albumul începe cu „Do Things My Own Way”, o declaratie de intentie rock, cu influente sintetizatoare, care serveste si ca o autobiografie vicleana. În alta parte, Sparks diseca devotiunea performativa, cultura influencerilor, rucsacurile de brand si epistemologia identitatii moderne cu umorul lor caracteristic. „Running Up A Tab At The Hotel For The Fab” face o aluzie la escrocheria în stilul Annei Delvey, în timp ce „A Long Red Light” canalizeaza durerea existentiala dulce-amaruie a clasicelor Sparks, precum „When Do I Get to Sing ‘My Way’?”.
Instrumentatia oscileaza între art-pop, new wave si ceea ce poate fi descris doar ca glam rock electro-operistic, dar nu pare niciodata retrospectiva. Nu este o piesa de muzeu, NEBUNIE! este cu siguranta un disc al anului 2025, nu al anului 1975. Versurile lui Ron sunt la fel de cerebrale si absurde ca întotdeauna – un amestec absurd de Molière si Monty Python – în timp ce vocea lui Russell ramane o creatie de o frumusete elastica si androgina. Chimia lor, mereu misterioasa si nerostita, ramane o alchimie pura.
Cu renasterea cinematografica a trupei Maels în plina desfasurare, datorita în parte documentarului din 2021 al lui Edgar Wright, The Sparks Brothers, si musicalului lor, Annette, regizat de Leos Carax, este tentant sa numim MAD! o tura a victoriei. Dar asta ar însemna sa nu întelegem esentialul. Sparks nu se uita înapoi. Înca se grabesc înainte si, cumva, imposibil, accelereaza. Dupa peste cincizeci de ani, Sparks continua sa fie cea mai rara dintre toate, o trupa care sfideaza genul, epoca si asteptarile. Cu MAD!, fac lucrurile în felul lor – mai inteligenti si mai nebuni ca niciodata.
Pana cand majoritatea artistilor ating al saptelea deceniu în muzica, ei îsi finiseaza cofretele si aduna bani din turneele nostalgice. Nu Sparks. Cu MAD!, al 28-lea album de studio si primul pentru Transgressive Records, mereu inventivii frati Mael dovedesc înca o data ca nu au terminat nici pe departe de rescris regulile muzicii pop.
Ron (compozitie, pian, zambet impenetrabil) si Russell (voce, carisma, flaut incredibil de atemporal) Mael au creat lumi muzicale erudite si excentrice de cand Kimono My House a preluat undele radio din Marea Britanie în 1974. Cincizeci de ani mai tarziu, MAD! îi dezvaluie a fi mai perspicace, mai amuzanti si mai ciudati ca niciodata. Daca sunteti în cautarea unor hituri reconditionate sau a unor piese de umplutura de dad-rock, va treceti pieptanul prin mustata gresita.
Albumul începe cu „Do Things My Own Way”, o declaratie de intentie rock, cu influente sintetizatoare, care serveste si ca o autobiografie vicleana. În alta parte, Sparks diseca devotiunea performativa, cultura influencerilor, rucsacurile de brand si epistemologia identitatii moderne cu umorul lor caracteristic. „Running Up A Tab At The Hotel For The Fab” face o aluzie la escrocheria în stilul Annei Delvey, în timp ce „A Long Red Light” canalizeaza durerea existentiala dulce-amaruie a clasicelor Sparks, precum „When Do I Get to Sing ‘My Way’?”.
Instrumentatia oscileaza între art-pop, new wave si ceea ce poate fi descris doar ca glam rock electro-operistic, dar nu pare niciodata retrospectiva. Nu este o piesa de muzeu, NEBUNIE! este cu siguranta un disc al anului 2025, nu al anului 1975. Versurile lui Ron sunt la fel de cerebrale si absurde ca întotdeauna – un amestec absurd de Molière si Monty Python – în timp ce vocea lui Russell ramane o creatie de o frumusete elastica si androgina. Chimia lor, mereu misterioasa si nerostita, ramane o alchimie pura.
Cu renasterea cinematografica a trupei Maels în plina desfasurare, datorita în parte documentarului din 2021 al lui Edgar Wright, The Sparks Brothers, si musicalului lor, Annette, regizat de Leos Carax, este tentant sa numim MAD! o tura a victoriei. Dar asta ar însemna sa nu întelegem esentialul. Sparks nu se uita înapoi. Înca se grabesc înainte si, cumva, imposibil, accelereaza. Dupa peste cincizeci de ani, Sparks continua sa fie cea mai rara dintre toate, o trupa care sfideaza genul, epoca si asteptarile. Cu MAD!, fac lucrurile în felul lor – mai inteligenti si mai nebuni ca niciodata.
