Mumford & Sons

Trupa asta are o problemă: vor cu disperare să fie respectați de critici, dar toată lumea își amintește doar că au zis cuvântul „inimă” de 65 de ori în primele două albume. Acum, în 2026, sunt un fel de „senatori” ai folk-ului de tip bătut din palme, într-o lume în care artiști ca Noah Kahan domină topurile.

🧐 Prima repriză: Cam mult praf pe banchetă

• Începutul: Cam greoi. Deși i-au adus pe Brandi Carlile și Chris Stapleton să dea o mână de ajutor, primele piese sună ca și cum s-au chinuit prea mult cu auto-tune-ul (Melodyne) și prea puțin cu inspirația. 🎤
• „The Banjo Song”: Da, chiar au o piesă care se cheamă așa (de parcă nu știam cu ce se ocupă).
• Versuri ciudate: Pe piesa „Here”, Marcus e atât de „umil” încât parcă își dă singur doxxing: „Poftim cardul meu, cheile și adresa”. Noroc că n-a zis și codul PIN

📈 A doua repriză: Unde lucrurile devin interesante

Când Marcus Mumford începe să se întrebe „Asta e tot ce există?” pe piesa „Alleycat”, albumul chiar prinde viață. Aruncă masca de „autenticitate forțată” și începe să caute sensul vieții pe bune.

• „Begin Again”: O piesă cu mize reale, unde Marcus cântă despre tatăl său (lider religios în UK). „Nu purta păcatele tatălui tău mai mult decât poți duce” – aici formula lor chiar funcționează, pentru că are nerv!
• „Prizefighter”: Marcus inventează un personaj ca să exploreze zone mai întunecate. E arogant, e nesuferit și nu se termină cu un refren vesel de cântat în cor, ci cu niște armonii superbe de la Justin Vernon (Bon Iver).
• Invitați care fură show-ul: Gracie Abrams aduce un aer proaspăt pe o baladă tipică lui Dessner, iar Gigi Perez pur și simplu cântă în cercuri în jurul lui Marcus pe piesa „Icarus”.

🏆 Verdictul de la „Sunday Review”

Albumul suferă de boala „Dessner” (prea lung, prea multă umplutură), dar dacă asculți doar ultimele 8 piese, ai în față cel mai bun material al lor de până acum.

Piesa de final, „Shadow of a Man”, ne arată un Marcus Mumford obosit de faimă, care se uită în prăpastie și mulțumește lui Dumnezeu că e doar „o umbră de om”. E momentul în care pare că și-a acceptat, în sfârșit, limitele.

Scor final: 5.6 (Criticii sunt duri, dar fanii sigur vor găsi ceva de pus pe repeat).

⭐️ Nota 5,6 - Cam plictisitor la început, se salvează spre final, dar criticii n-au iertat.