So Help Me God

Șapte ani separă debutul sclipitor Blood de noul material al violoncelistei și compozitoarei Kelsey Lu. Un decalaj lung, pe care Lu l-a asumat ca pe un act de rebeliune artistică împotriva unei industrii obsedate de fluxuri constante de produse noi: „m-am acordat la propria intuiție, am avut încredere în mine și mi-am construit o echipă care să sprijine asta”.

🏛️ O Practică Artistică Holistică și Colaborări de Elită

Poate că Lu a vrut să-și croiască propriul drum după ce un cover – piesa „I’m Not in Love” de la 10cc, folosită în drama HBO Euphoria – a devenit cel mai mare succes comercial al său. Sau poate, pur și simplu, nu a avut timp de un album complet, fiind prinsă într-o multitudine de alte interese artistice.

În acești șapte ani, Lu a compus coloana sonoră pentru două filme de top (Earth Mama și Daughters), a colaborat cu Jamie xx, Yves Tumor și Boys Noize, a fost fotografiată de Nan Goldin pentru Gucci, a pus în scenă o piesă de artă performativă la MoMA din New York și a urcat pe scenă alături de Debbie Harry îmbrăcată în Kermit Broscoiul. Dincolo de acuzațiile de diletantism, Kelsey Lu prezintă toate acestea ca pe aspecte diferite ale unei practici artistice holistice. Iar „So Help Me God” demonstrează că timpul petrecut departe de studio i-a ascuțit considerabil viziunea.

⚡ Melodii Sublimated și Structuri Imprevizibile

Noul material este mult mai coeziv și mai puțin dator influențelor sale timpurii decât Blood (un album bun, dar bântuit de geniul lui Arthur Russell). Discul înaintează într-un ritm relaxat de după-amiază de vară, unde chiar și cadențele drum'n'bass din „Only the Lonely” par leneșe, pierzându-se treptat din mix. Cu toate acestea, cele 50 de minute trec într-o clipă.

Lista de invitați este la fel de eclectică ca activitățile artistei, însă aparițiile lor sunt splendid sublimate în serviciul pieselor:

• Jack Antonoff: Super-producătorul pop ajută pe „Comfort” și „Running to Pain”, făcând melodiile să strălucească prin aranjamente abstracte.
• Kim Gordon & Kamasi Washington: Pe piesa de deschidere „Reaper”, fosta basistă Sonic Youth aduce rafale îndepărtate de zgomot la chitară, oferind un vârtej cețos peste care saxofonul lui Washington și vocea lui Lu se unduiesc încântător.

Piesa „Reaper” este exemplul perfect pentru ceea ce oferă acest album. Începe ca o bucată superbă de pop-soul, înainte ca ceva bizar să pună stăpânire pe structură: tobele dispar și reapar pe neașteptate, iar piesa se adună în final într-o formă complet diferită, condusă de o masină de ritm și efecte tremolo.

🔮 Ciudățenii Elegante și o Voce de o Forță Rară

Albumul își poartă ciudățenia cu o lejeritate uimitoare, mișcându-se în direcții neprevăzute cu o fluiditate extrem de grațioasă. De la „Cutting Off the Head of a Ghost” – o baladă gata de arenă, care sună alternativ triumfător și amețit –, până la „American Sonnet”, care recită un poem de Wanda Coleman pe un fundal de pian și violoncel perturbat de paraziți statici, totul este vrăjitoresc și frumos.

Doar o singură piesă, „Better Than That”, se simte puțin prea împrăștiată și conștientă de propria bizarerie. În rest, producția subtilă (cum este ritmul ca un bubuit de tren îndepărtat pe „852”) și compozițiile impecabile domină discul. Vocea lui Lu este bogată și puternică; deși versurile care detaliază destrămarea unei relații sunt adesea vagi („asemenea buruienilor pe un câmp tânjim după o conexiune / dar diviziunea asurzitoare mă lasă neprotejată”), modul în care le cântă te face să prinzi instantaneu toată forța emoțională din spate.

⚖️ Verdictul: O Operă care Merită Fiecare An de Așteptare

„So Help Me God” este, fără îndoială, opera cuiva care are o viziune complet unică și propriul mod de a face lucrurile.

Într-un sens, este păcat că acest mod implică lansarea unor albume atât de rar, lăsând ascultătorul dornic de mai mult, dar nesigur când va primi o continuare. Totuși, dacă lui Kelsey Lu îi va lua încă șapte ani pentru următorul pas, așa să fie: unele lucruri merită din plin așteptarea, iar acest album este cu siguranță unul dintre ele!