Temptation's Gates

Formațiile de metal simfonic tind să își schimbe soliștii într-un ritm amețitor. Pe cel de-al 11-lea material de studio al celor de la Amberian Dawn, intitulat „Temptation’s Gates”, ne este prezentată Nicole Willerton, cea care preia ștafeta de la Capri. Dacă există o parte bună într-o astfel de schimbare de personal, aceea este că trupa finlandeză – la fel ca mulți dintre colegii lor de breaslă – simte acum că are ceva de demonstrat. Mai ales că precedentul lor disc, lansat cu patru ani în urmă, a fost „Take A Chance: A Metal Tribute To ABBA” – un experiment despre care cu cât se vorbește mai puțin, cu atât mai bine.

🏛️ Structuri Pop, Solouri de Sintetizator și Ambiții de Arenă

Noua prezență vocală pare să fi oferit trupei imboldul de care avea nevoie, injectând o doză masivă de vitalitate în compoziții:

• Eficiență Compactă: „Temptation’s Gates” este un disc strâns, ce durează sub 40 de minute, inaugurând o nouă eră plină de viață. Dacă deturul prin pop-ul ABBA a fost bun la ceva, acela a fost învățarea modului de a împacheta melodiile astfel încât să te lase dorind mai mult. Nu veți găsi epopei simfonice lungi aici; în schimb, structurile pop sunt folosite inteligent pentru a accentua urgența riff-urilor de power metal;
• Stomp-ul Anilor '80: Va dura ceva timp până când cârligul melodic de pe „The Vision Of Dreaming” vă va părăsi mintea. Piesa vine cu un ritm inconfundabil specific anilor '80, definit de tobe mari și o atitudine flamboaiantă pe care pur și simplu nu are rost să o combateți. Este un triumf total;
• Energie de Festival: Piesa „This Night Is Waiting For Me” continuă în aceeași notă perfectă pentru arene, sunând absolut masiv, în timp ce „Eternal Flame” găzduiește cel mai bun solo de sintetizator de pe întregul album. Totul este, înainte de orice, o porție zdravănă de distracție, culminând cu piesa „Moon”, unde trupa sună mai vie ca niciodată.

⚡ Alchimia Melodică și Esența Lirică

Mizând pe un contrast tăios, formația introduce de această dată și pasaje de growl pentru a izbi estetica lor melodică tradițională, oferind compozițiilor o explozivitate regăsită. Oricine caută un metal de avangardă sau experimental a greșit complet adresa, însă chitara galopantă este mai mult decât suficientă pentru a-i readuce în tabără pe fanii speriați în trecut de accentele prea siropoase. Singurul moment care alunecă ușor în zona clișeelor este „Life Is Art”, o odă adusă creativității care sună mult prea mult a coloană sonoră Disney. În schimb, piesa „Undying Colours” strălucește prin ambiguitatea sa lirică; Willerton sună curajoasă și sfidătoare într-un text ce poate descrie depășirea unei despărțiri sau ieșirea la lumină dintr-o depresie profundă.

⚖️ Verdictul: O Revenire Fin Tunată de Care Pot Fi Mândri

În concluzie, scriitura atentă și atent finisată de pe „Temptation’s Gates” demonstrează că fiecare element se află la locul său cu intenție. Până când ultimele note din „Phantasmagoria” se sting, ai senzația că trupa este abia la începutul unei călătorii electrizante.

Un material state-of-the-art pentru fanii power-metal-ului melodic, rapid și extrem de contagios. Un disc cald în hooks-uri și clape epice, dar abraziv în atacul chitarelor și accentele de growl, ideal pentru a scutura praful de pe playlistul de zi cu zi!