The Wow! Signal

Cei de la Muse rămân una dintre cele mai bune reclame din lume pentru nebunia grandioasă și eliberarea de orice fel de inhibiții. Când trioul din Devon a apărut la sfârșitul anilor '90, au găsit o nișă perfectă pentru cei care își doreau ca Radiohead să continue să scrie piese rock uriașe în loc să meargă spre electronica de avangardă. Cu toate acestea, trupa și-a găsit cu adevărat cadența odată cu legendarul „Black Holes and Revelations” (2006), când au început să experimenteze cu beat-uri de glam rock, sintetizatoare laser, refrenuri monstruoase și imagini SF sălbatice. De atunci, ei au fost întotdeauna în cel mai bun punct al lor când au renunțat la seriozitatea excesivă, au dat saturația culorilor la maximum și s-au dezlănțuit. Iar noul lor material duce acest standard pretențios la un nivel complet nou.

🏛️ Coruri de Zeități, Fuziuni Disco și Supernove Emotionale

Albumul refuză orice urmă de predictibilitate, aruncând în aer structurile clasice de rock alternativ printr-un maximalism sonor copleșitor:

• Deliruri Simfonice: Piesa de deschidere „The Dark Forest” reușește să înghesuie influențe de la The Pet Shop Boys și Iron Maiden până la coruri masive în stilul lui Carl Orff care incantează numele unor zeități. Este un banger clasic marca Muse, dar ridicat la rang de artă prin aranjamente de cozi somptuoase care zboară în toate direcțiile;
• Fuziuni Hipnotice: Piesa „Nightshift” continuă asaltul viorilor, dar trece direct pe un mod disco, livrând o fuziune genială – de tipul „cum de nu s-a gândit nimeni la asta până acum?” – între Daft Punk și Frankie Goes to Hollywood;
• Imnuri Seculare: Piesa centrală „Be With You” spulberă pur și simplu orice barieră. Debutând cu o orgă de biserică, piesa se transformă dintr-o baladă simplă într-un uragan dance, culminând – exact când te așteptai la un clișeu de stadion în stil Coldplay/Avicii – cu cel mai sincer și monumental climax de soft-rock al anilor '80. Este imnul pe care Bono și Chris Martin au încercat să îl scrie toată viața, transformând o afirmație personală într-o adevărată supernovă.

⚡ Alchimia Melodică și Esența Lirică

Mizând pe o îndrăzneală populistă totală, pe penultima piesă, „Hush”, Matt Bellamy face un duet vocal feminin de înaltă dramă pop – ce amintește de Sia în era ei imperială „Titanium” / „Chandelier” –, totul fiind încapsulat într-o structură rigidă de prog-metal. Cel mai impresionant detaliu este că, indiferent cât de mult amplifică sclipiciul, beat-urile de dans, viorile disco sau trăirile intense, materialul sună și se simte inconfundabil a Muse. Acest pop exploziv și vibrațiile profund optimiste par a fi singura cale naturală prin care trupa reușește să evite plafonarea și capcana auto-plagierii.

⚖️ Verdictul: Coloana Sonoră Ideală pentru un Haos Absolut

În concluzie, uneori vremurile absurde cer o muzică pe măsură, iar Muse au creat albumul ideal pe care să îl dai la maximum în boxe în timp ce privești haosul lumii cu un rânjet complet dezlănțuit pe față.

Un material state-of-the-art pentru fanii rock-ului simfonic, maximalist și spațial. Un disc extrem de cald în ambiția sa melodică, dar abraziv în execuția de chitare și prog-metal, menit să devină un punct fix în istoria stadioanelor!