Walkerworld 2.0

Cel de-al doilea capitol din universul electronic al lui Alan Walker, „Walkerworld 2.0”, este un album de tip hit-or-miss (care poate fi clasificat cu ușurință și în zona pop), plin fie de piese decente, fie de cea mai generică muzică posibilă. Jumătate dintre piesele EDM sună de parcă artistul încearcă să își forțeze vechiul stil doar pentru a-și mulțumi fanii nostalgici, însă, din fericire, cealaltă jumătate lasă la o parte rețetele bătătorite și explorează diverse subgenuri. Deși piesele non-EDM aduc o pată de unicitate binemeritată, materialul se simte, din păcate, extrem de repetitiv atunci când ești nevoit să navighezi prin toate cele 23 de track-uri ale ediției.

🏛️ Beat-uri de Club, Voci Cinematice și Capcane Comerciale

Albumul pendulează periculos între momente de geniu electronic și eșecuri de producție evidente:

• Piesele de Rezistență: „Heart Over Mind” se impune ca una dintre cele mai bune bucăți de pe disc, cu un sunet de tip synthwave care evocă perfect stilul său clasic, fiind completat de versuri reușite. De asemenea, „Hero” oferă o atmosferă cinematică ce îți taie răsuflarea, pusă în valoare de interpretarea vocală superbă a Sashei Alex Sloan, în timp ce „Dancing In Love” te prinde instant cu un ritm disco și voci extrem de catchy.
• Zona Generic-Mainstream: La polul opus, piese precum „Fire!” și „Warpaint” eșuează în tipare comerciale fade, create exclusiv pentru a prinde la mase. Deși fanii fideli ar putea aprecia „By Your Side” (o colaborare realizată chiar cu comunitatea sa) sau „Spectre 2.0” (ce marchează revenirea vocii calde a lui Jesper Borgen), producția ambelor piese lasă enorm de dorit.
• Eșecul Remake-urilor: Piesa „Better Off (Alone, Pt. III)” se înscrie lejer ca una dintre cele mai slabe prelucrări din cariera lui Walker. Spre deosebire de hituri pasionale precum „The Spectre” sau „Ignite”, aceasta se simte ca un remake leneș în stilul David Guetta, creat strict ca o capcană comercială pentru profit rapid – prezența lui Vikkstar în credite fiind dovada supremă în acest sens.

⚡ Elemente Orchestrale și Raze de Soare într-un Univers Emo

Restul albumului se menține, într-o oarecare măsură, în zona ascultabilă. Piesa „Avalon” marchează o mică întoarcere la vechiul său sound fără a fi stridentă sau forțată (renunțând la clasicele ciupituri de chitară introduse doar pentru a opri criticile fanilor). Tot în zona pozitivă, „Who I Am” livrează un duet reușit între Putri Ariani și Peder Elias, îmbogățit de acele elemente orchestrale pe care Walker le stăpânește excelent. Dincolo de acestea însă, peisajul rămâne destul de neinteresant, cu o singură excepție notabilă: „Endless Summer”, probabil cea mai veselă și solară piesă din catalogul său, o schimbare radicală pentru un artist recunoscut pentru predilecția sa către muzica electronică melancolică și emo.

⚖️ Verdictul: Un Mozaic Electronic Inconstant

În concluzie, „Walkerworld 2.0” oferă suficiente momente distractive, însă suferă din cauza unor segmente extrem de slabe. Materialul devine uneori plictisitor și lipsit de substanță, motiv pentru care ar trebui abordat cu prudență dacă vrei să eviți dezamăgirea.

Un material de tip playlist, din care merită să extragi doar perlele ascunse, ignorând balastul comercial produs pe bandă rulantă!