Ce se poate spune despre Cattle Decapitation care nu a fost deja spus despre ucigasul tau local? Sunt dezgustatoare, îmbibate de sange si întepatoare, dar ciudat de dragalase odata ce ajungi sa-i cunosti. Urmand o traiectorie unica de cariera carcasiana, Cattle Decapitation a cazut pentru prima data pe podeaua abatorului ca o tinuta grindcore alimentata de vegani, cu primul lor lungmetraj în 1999. Peste 20 de ani si noua albume mai tarziu, au evoluat într-o renumita trupa de death metal cu sensibilitati mai melodice (dar nu mai putin sangeroase). Ele sunt, de asemenea, bine cunoscute în aceste parti, cu revizuirea Monolith of Inhumanity ruland pe acest site în urma cu peste un deceniu. Acum, stapanii AMG cu gluga au considerat de cuviinta sa puna pistolul cu surub captiv cu marca blogului în mainile mele tremuratoare, totul pentru pregatirea celui de-al zecelea album al CD-ului, Terrasite.
Cand ne-am parasit ultima data pe eroii nostri, Cattle Decapitation a aruncat Death Atlas pe o populatie nebanuitoare, chiar în urma unei pandemii globale si prezentand un single principal intitulat „Bring Back the Plague”. Puternicul Kronos, neimpresionat de o asemenea ironie morbida, a distribuit un mic 2,5. Întotdeauna am crezut ca oamenii sunt putin prea duri cu Death Atlas si m-am trezit ca îl revad destul de des. Desi am înteles criticile conform carora grupul a virat prea mult pe teritoriul melodeath/meloblack, nu am fost niciodata de acord. Sigur, cateva refrene mai atragatoare si abordarea mai melodica de pe Death Atlas sunt departe de forta distructiva bruta a albumelor precum Human Jerky sau Homovore. Cu toate acestea, chiar si cele mai br00tale brute nu pot nega ca CD-urile au avut întotdeauna un groove esential; unul care, atunci cand este impregnat cu zeci de ani de experienta si crestere, explica perfect iteratia lor actuala.
De asemenea, explica de ce mi-a placut foarte mult Terrasite. A zecea lor iesire se bazeaza pe punctele forte ale predecesorului sau, fara a o copia în mod flagrant, optand pentru a amplifica atmosferele de rau augur. Single-ul „We Eat Our Young” este un exemplu excelent de ceea ce este în rezerva, prezentand interactiunea bine calcata de maraituri înnegrite si maraituri de moarte pe care Travis Ryan le-a perfectionat, oferind, de asemenea, un solo emotionant si curat de chitara alaturi de instrumente puternice. Aceasta piesa, la fel ca multe de pe Terrasite, îmbratiseaza cu fermitate o obliterare sonora totala, în timp ce lasa loc ascultatorului sa-si traga sufletul. Aceasta abordare face ca urmatorul atac ametitor (deseori condus de tobele cu cofeina excesiva a lui David McGraw) sa aiba cu atat mai mult impact, evitand, din mila, monotonia. Refrenurile maraitoare si captivante pe care Cattle Decapitation le-a folosit în trecut raman, de asemenea, o semnatura aici, poate mai ales pe piese precum „The Insignificants” si „…And the World Will Go On Without You”. Nu numai ca iubesc fara echivoc acele refrene, dar si ele se simt bine castigate si bine plasate, înconjurate asa cum sunt de fapte impresionante de freneticism-demon si de o cacofonie de atacuri vocale. Cattle Decapitation nu si-a pierdut avantajul, doar l-au perfectionat.
Deschiderea albumului „Terrasitic Adaptation” te slefuieste fara chip cu echivalentul sonor al unui cocktail Molotov, în timp ce albumul de 10 minute „Just Another Body” te canta în mormant; primul se confrunta cu tendinta umanitatii spre autodistrugere cu manie dreapta, în timp ce cel din urma o confrunta cu o resemnare dezgustata. Acea dualitate devine una dintre caracteristicile definitorii ale Terrasite. În timp ce Cattle Decapitation si-a facut o cariera explorand dispretul pentru diferitele moduri în care oamenii si-au conceput propriul soar, aici este locul în care acel vitriol împartaseste factura de top cu un alt raspuns: lipsa de speranta. „Scourge of the Offspring”, de exemplu, poate impresiona prin riff-uri de moarte tehnologica si latraturi furioase, dar este refrenul vertiginos si îndurerat care rezoneaza: „ce viata minunata ar fi fost asta/dar sunt depasit numeric/ca stelele. noaptea/sunt atat de multi dintre noi/care trebuie sa moara.” Deziluzia rivalizeaza cu detestarea de pe Terrasite, iar albumul (nu planeta) este cu atat mai bine pentru asta.
Terrasite contine mult din ceea ce ne asteptam de la Cattle Decapitation: death metal tematic cu melodicism, indicii de char înnegrit, slam si o ramasita de grind, legate între ele de vocea caracteristica a lui Travis Ryan si de comentarii sociale incisive. În acelasi timp, Terrasite alege o abordare putin mai nuantata a subiectului ales, oferind acelasi nivel de brutalitate, lirism exagerat si muzicalitate îndrazneata, ducand viziunea lor un pas mai departe. În timp ce cateva melodii au tendinta de a se îmbina, acest lucru se rezolva dupa ascultari repetate. Deci întrebarea este: ai venit aici sperand pentru urmatoarea extinctie a antropocenului? Daca da, ar fi bine sa-ti lasi carapasul la usa. Pentru ca Terrasite este ceva diferit si este pe cale sa-ti treaca piciorul.
