Din 2020, Left To Suffer s-a descurcat destul de bine cu renasterea deathcore. Alaturi de oameni precum Lorna Shore si To the Grave, sunt acum una dintre cele mai populare trupe din acel pachet la nivel global. Odata cu lansarea de EP-uri anuale începand cu 2020, efortul de anul trecut sub forma And In Dying Forever a vazut ca a început nevoia ca Left To Suffer sa-si evolueze sunetul pentru a preveni ca acesta sa devina învechit. În plus, cu un brand nou înfiintat si interesant de deathcore în oras, precum PSYCHO-FRAME si Traheotomy, sunetul stabilit îsi vede acum principiile provocate. Cu toate acestea, aceasta evolutie atat de necesara în sunet pare mai îndepartata ca niciodata pentru Left To Suffer.
Pe masura ce piesa de deschidere si titlul atinge un ritm plin cu un ritm frumos în doi pasi, teritoriul familiar al sunetului Left To Suffer intra. Vocile cu o octanitate ridicata si riff-urile zgomotoase cu sintetizatoare învolburate duc la defalcarea asteptata catre momentele finale ale piesei; pe masura ce acordurile de panica lovesc, tobele de aici pur si simplu nu sunt suficient de furioase, rezultand un impact usor slab. Mentinerea unei structuri oarecum „metalcore” pe „Feral” perpetueaza si lipsa de impact aici, pe o piesa care nu are niciun fel de surpriza sau compozitie îndrazneata.
La începutul lui Feral, cele doua caracteristici intra în joc, prima venind de la muzicianul TikTok, Kim Dracula. „Artificial Anatomy” se deschide cu voci noduroase care au o intentie reala pentru ele, care merg în mare masura pentru a-i oferi lui Feral mai multa viata. Fluxul puternic influentat de rap al lui Dracula, cu niste împrastiere nu-metal intra în lupta, ceea ce face o caracteristica destul de surprinzatoare si impresionanta, mai ales pentru cei care nu sunt familiarizati cu artistul. „Primitive Urge” aduce elemente orchestrale ca gratie inutila pentru deathcore, asa cum au aratat recent oameni precum Lorna Shore. Ambele vocaliste Taylor Barber, alaturi de vocalistul Joe Badolato (Fit For An Autopspy) lucreaza împreuna aici pentru a da o senzatie de greutate piesei, dar, din pacate, nu reusesc sa arunce vreo lovitura semnificativa care sa-i surprinda pe ascultator.
Exista un anumit sentiment ca, pe masura ce Feral trece prin punctul sau de mijloc cu „Break the Fever“, „Recluse“, „Illusion of Sleep“, aceasta este din nou pictura dupa numere Left To Suffer. Se reactioneaza cu „Disappoint Me”, unde Barber arata niste voci furioase care vin cu chitare djenty si o defectiune care este cea mai puternica din discutie. Din pacate, însa, problema cu tobele lipsite de orice lovitura persista. Natura felului în care sunt amestecate sau scrise se simte rezervata, împiedicand momentele care sunt scrise atat de clar pentru a invoca un raspuns sa aiba un impact de durata. Mai aproape „Consistent Suffering” comuta între refrenuri metalcore, versuri în stil trap si blast beat-uri, toate într-o perioada de aproximativ 30 de secunde. Ultimele doua ar s
Feral, în timp ce ofera cateva momente de interes ici si colo, încearca sa loveasca receptorii care au fost uzati în ultimii ani si, ca urmare, ajunge sa se simta învechit. În ciuda momentelor sale de greutate electrizanta, exista o lipsa notabila de energie suficient de palpabila pentru a stabili regula de baza a deathcore: evocati mania si pasiunea suficient pentru a face pe cineva sa înceapa sa se balanseze în propriul dormitor. Cotletele vocale ale lui Barber sunt de netagaduit, dar cu aceasta ocazie nu sunt suficiente pentru a purta EP-ul. Feral pare împrastiat în directia sa piesa la pista, cu elemente orchestrale aici si capcana acolo. Ca o înregistrare, acest lucru nu face decat sa balanseze si mai mult pendulul în directia celor care cred ca deathcore ar trebui sa se întoarca la radacinile sale de scoala veche.
